Comună situată pe ambele maluri ale Cricovului Sărat, în zona colinară. Denumirea localităţii îşi trage obârşia din antroponimul Iordache + sufixul an(u) cu valoare posesivă. Patronimicul respectiv apare în documentele sec. XVII (23 mai 1641, dar şi 20 august 1647 şi 18 sept. 1653) când drept „Iorgachi vornic din Băteşti – Ph.”, care ar fi ctitorit mănăstirea Suhăret (Vâlcea) în memoria vătafului de aprozi, Cerchezul, ucis de tătari, când „Iordache vornicul de Cozlegi” (Coslegi – V. Călugărească), care lăsa schitului din localitate întreaga sa avere, iar rumânii săi urmau să facă un slomn de piatră, două umblători de piatră şi să îngrijească mănăstirea, fiind iertaţi în schimb de rumânie”.

Care din cei doi fii să fi fost ctitorul schitului nu se ştie. Se ştie însă că numele unuia din cei doi a dat numele schitului, iar, prin extensie, denumirea a trecut şi asupra aşezării. De altfel, în două documente din 10 ianuarie 1670 şi 8 august 1688 se relatează că „mănăstirea lui Iordache vornic de Cricov” fusese închinată mitropoliei de către vel medelnicerul Stroe, nepotul lui Iordache (Bibliografia, I, vol.I, p.382 şi 387, notele 12-bis-13). Pe la 1784 întâlnim în documente şi forma feminină a antroponimului, „Iordăcheanua”.

Comuna este formată din satele: Iordăcheanu (reşedinţă – dispusă central), Moceşti, Plavia, Străoşti, Valea Cucului şi Vărbila.

Aşezată la 7 km de oraşul Urlaţi, pe de o parte şi de alta a râului Cricovul Sărat, este formată din satele: Plavia, Iordăcheanu, Moceşti, Străoşti, Valea Cucului şi Vărbila.

La est se învecinează cu comuna Ceptura, la nord cu comuna Gornet-Cricov, la vest cu comunele Plopu şi Podenii Noi şi la sud cu oraşul Urlaţi.

Comuna Iordăcheanu are o suprafaţă de 55 kmp, o populaţie de 5200 de locuitori şi o lungime totală a drumurilor comunale de 28,693 km, din care asfaltate sunt în proporţie de 90%.

Formele de relief întâlnite în comuna Iordăcheanu sunt predominate în cea mai mare parte de dealuri cultivate cu plantaţii de vii şi pomi fructiferi, iar de-a lungul albiei Cricovului Sărat se întind suprafeţe arabile, cultivate cu cereale.

Fiind situată între dealuri, curenţii de aer favorizează zona comunei care este mult ferită în faţa dezastrelor naturale cum ar fi inundaţiile sau căderile masive de zăpadă.

În satul Vărbila a fost durată, pe la începutul sec. XVI, o mănăstire – monument de arhitectură (înreg. sub nr. 2421 în „Lista...” din 1956). Înălţată între 1510 şi 1525, deşi din pisanie rezultă că a fost construită în 1539, de meşterul Ştefan, ctitori fiind marele spătar Dragomir din Cepturile, banul Toma din Pietroşani (fratele lui Dragomir) şi al doilea vistier Caraci (după Iorga, poate Carapciu). Am văzut, de asemenea, că documentele care atestă lăcaşul monahal datează de prin 1526, iar piatra tombală a unuia din ctitori (se pare Dragomir) datează şi ca din 1535 (7043 de la „facerea” lumii), ceea ce denotă că mănăstirea trebuie să fie mai veche decât data pisaniei, când bănuim să se fi petrecut de fapt o reparaţie mai mare (poate chiar o reconstrucţie), confundată cu data întemeierii aşezământului monahal. A fost refăcută de Pană Filipescu, în vremea lui Matei Basarab (după mărturia fiului său, Matei Filipescu şi el mare agă, mare stolnic şi chiar mare spătar, ctitor şi el al bisericii din Bucov (1679), Pană Filipescu ar fi refăcut-o „den temelie” ceea ce ar fi putut fi o explicaţie, când i se adaugă şi pridvorul. La cutremurul din 1802 oct.26 i s-au prăbuşit din nou bolţile şi turlele. A fost dreasă prin grija egumenului Partenie în 1805, când i s-au adăugat contraforturi de susţinere şi a fost repictată. Între 1934-1937 a fost restaurată prin grija Comisiunii Monumentelor Istorice, conduse de N. Iorga (care afirmă că acest „lăcaş frumos şi trainic, mic dar plin de armonie (a fost) ridicat pe vremea lui Radu Călugăru, Radu fost Paisie, odinioară fecior de domn...” (N. Iorga, România cum era până la 1918, vol.I, România „Munteană”, BPT-717, Ed. Minerva, Buc., 1972, p.295). Iorga mai precizează că „biserica de căpetenie a fost înălţată după datinele moldoveneşti (...) şi a rămas încă înaltă şi îngustă: fereştile samănă prin tăietura liniilor cu acelea din Moldova, dar sub aceste linii se mlădie cu acelea din Moldova, dar sub aceste linii se mlădie încovoindu-se, iar mai jos cadrul se opreşte înainte de sfârşitul deschizăturii, printr-o întrerupere cochetă.

Uşa e însă fără păreche: două linii curbe care se taie în ogivă străbat o întreţesare de linii drepte care formează pătrate mărunte: pentru varietate s-a făcut câte o scobitură în fiecare din pătratele acesteia (Ibidem).

Pe parcurs, şindrila acoperişului a fost înlocuită cu tablă. Monumentul prezintă sculpturi remarcabile în piatră şi lemn. Interesant şi original este cerdacul-foişor de deasupra pronaosului. În curte se află ruinele unor hrube care amintesc de arhitectura ruinelor din Apostolache.

Construcţia a servit uin timp ca metoh al mănăstirii Mărgineni.

Un alt monument de arhitectură îl constituie biserica „Sf. Nicolae” (din lemn) din Moceşti (necuprinsă nici în „Lista...” din 1956, dar nici în Radu Creţianu, Bisericile de lemn din Muntenia, Ed. Meridiane, Buc., 1968) ridicată pare-se prin 1795 (conform „Anuar”-ului pe 1909 al Cassei Bisericii, p.105; vezi şi N. Stoicescu, Bibliografia, I, vol.2, p.432), în patrimoniul căreia se păstrează 4 icoane mari, 11 icoane mici şi un crucifix (se pare provenite de la mănăstire) semnate Barbu Zugravu (icoanele) datând de pe la sfârşitul secolului XVIII, pictură tempera pe lemn, de şcoală veche românească.

După DGJPh (p.240) această biserică ar fi fost ridicată prin 1694, adică în vremea lui Constantin Brâncoveanu.

Un alt monument necuprins în „Listă...” este şi biserica „Sf. Nicolae” din Plavia, durată pe la 1817-1818, după cum rezultă din acelaşi „Anuar” al Cassei Bisericii (Bibliografia, I, v.2, p.491) dar pe care DGJPh îl datează în 1814/în 1909 era în ruină / (vezi Radu S. Greeceanu, Indice cronologic nr.14 Mănăstirile: Hurezi, Iordăcheanu şi Sf. Ioan din Buc., Arh. St. Buc., 1951).

Tot la Plavia, în curtea bisericii, se află şi o cruce din piatră din prima parte a sec. XIX, de asemenea necuprinsă în „Listă...”.

Când am vorbit despre denumirea comunei, am pomenit de un Iordachi sau Iorgachi, vornic din Coslegi, care înainte de 1641 ridicase în Iordăcheanu schitul „Adormirea” (Brădet) de pe Cricov, care nu e nici el amintit de „Listă...”. Biserica schitului a fost refăcută prin 1860 şi reparată din nou prin 1888. A fost o vreme metoh al mănăstirii Costamonit şi al Mitropoliei (Bibliografia, I, 1, p.382 şi 387, notele 12 bis-14).

În satul de reşedinţă (în cimitir) există şi un monument al eroilor din războiul pentru reîntregire, cu o singură inscripţie: „Eroilor căzuţi pe câmpul de luptă 1916-1919, din satele Iordăchianu, Moceşti şi Plavia”.

În pădurea Vărbilei se află un alt monument tot în cinstea eroilor din primul război mondial, cu următoarele inscripţii: „Spre slăvirea eroilor din com. Hârsa morţi în războiul 1916-1918 pentru reîntregirea neamului” şi „Ridicat în 1926 mai 13 de familia ing. panait Dăscălescu-Ploieşti, drept mulţumire lui Dumnezeu că i-a dăruit viaţa în războiul 1916-1918”.

Al treilea monument al eroilor din acelaşi război se află în curtea bisericii din Moceşti şi este o Cruce ridicată în 1934 care poartă următoarea inscripţie: „Morţi pentru patrie 1916-1919, Iordăchianu-Plavia, 1934”.

În ultimii ani, mai precis 2001 şi 2002, în comună au fost amplasate două monumente închinate domnitorului Mihai Viteazul, figură luminoasă simbolică pentru aspiraţiile poporului nostru. Marele Voievod, înaintea bătăliei de la Bucov, a străbătut aceste meleaguri iar memoria pământului se cerea completată de un semn artistic.

Stema comunei Iordăcheanu este compusă dintr-un scut de azur. În scut, din argint, se află poarta de intrarea cu clopotniţă a mânăstiriii Verbila, monument de referinţă pentru arhitectura românească, consemnat de sociologul Dimitrie Gusti, după care a fost realizată şi poarta Muzeului Satului din Bucureşti. Scutul este timbrat cu o coroană murală cu un singur turn crenelat.

Coroana murală din argint cu un singur turn crenelat semnifică faptul că localitatea Iordăcheanu are rang de comună.

Steagul comunei Iordăcheanu va fi stabilit prin hotărâre de consiliu, cu respectarea prevederilor legale în domeniu, consultarea cetăţenilor şi prin afişarea proiectului de steag şi consultarea specialiştilor în heraldică şi sigiliografie. Ziua comunei va fi declarată după consultarea cetăţenilor şi a istoriei locale, astfel încât aceasta să fe reprezentativă

PERSONALITĂŢI ALE COMUNEI IORDĂCHEANU:

- Radu Belu – mare boier care a fost şi primar al comunei, în timpul căruia s-au edificat multe construcţii de interes public: Primărie, Dispensar, Sediu Poliţie.

- Preotul Dumitru Zaharescu – care a avut o importantă contribuţie pentru învăţământul din comună.

- Costache Stănescu – învăţător în anii 1880, de asemenea o mare contribuţie la învăţământul din localitate.

- Ioniţă Năstase – care pune casa proprie la dispoziţia Şcolii pentru a învăţa copiii din localitate.